luni, 23 octombrie 2017

There’s no place like home!

Weekendul care a trecut am fost acasa. Acasa la Braila. Mai am si acasa-la Bucuresti. Inainte mai aveam si acasa-la camin. Ala de studenti. De la ala pentru oameni cu probleme la mansarde m-am externat de ceva vreme. Pentru mine acasa e orice loc unde imi petrec cel putin 2-3 zile. Nu stiu daca asta e un lucru bun sau rau…Tinand cont de faptul ca nu mai pusesem nici macar varful degetului in Braila de vreo 5-6 luni, am profitat de weekendul prelungit si am dat o fuga pan’ la mama. Mai bine zis a dat ea o fuga pan’ la mine ca sa ma “salte”. Nu de alta, dar exista posibilitatea sa ma razgandesc si n-a vrut sa riste.

Buuuuuun. Zis si facut. Dupa ce am umblat prin Bucuresti vreo 2-3 ore numa’ bine ca sa ne inmuiem, am urcat in masina si am pornit spre Braila, cu popas prin Dedulesti, la bunici. A fost frumos, pupaturi, imbratisari, mancare buna si muuuuuuulta, ca doar…ai slabit mamaie, uite ce te-ai tras la fata…si ia si mananca si d’aia si d’aia… Am ajuns intr-un tarziu si acasa si atunci m-a “lovit”! E ceva ciudat…De fiecare data cand merg acasa ma cuprinde un somn monstru si as dormi non stop. Si merg mereu cu gandul ca o sa fac multe si o sa merg sa vizitez toate rudele de la al’ mai mic pan’ la al’ mai mare si nu mai spun de plimbarile pe care o sa le fac. Si poc! ZzzZzzzZzzZzZZ…Cele doua sau trei zile cat stau in Braila mi le petrec in proportie de 75% in pat.

Oricum, nu despre asta voiam sa scriu, n-as vrea sa las impresia ca sunt o leguma…Sunt o persoana foarte activa si plimbareata-desi, recunosc, in ultima vreme mi-am neglijat statutul. Voiam sa scriu despre…mama! Toata lumea are o mama. Toata lumea are o mama extraordinara-de bine sau de rau. Da, dar nu toata lumea are o mama ca a mea-lucru pe care oricum il spune toata lumea. De ce e mama mea atat de deosebita? Pentru ca este foarte interesant cum incearca sa-l faca pe propriul copil sa se simta frumos si inteligent si istet si etc-cum dealtfel incearca toate mamele (exceptie facand ne-mamele). Spre exemplu: probam o fusta, nu mi se parea ca arata grozav-nu ea, fusta, ci ea, fusta, in combinatie cu moi. “Hmmm, am picioarele cam strambe pentru fusta asta!”–”Lasa. mama, ca sunt altele care sunt cracanate si au picioarele urate si tot se cred frumoase!”

Alta situatie: “Imi cade mult par. Uite ce putin mai am!”–”Hai, lasa, ca sunt altele care au trei fire de par pe sase randuri si isi fac niste coafuri!” (??????????????) Da, stiu ce ganditi! Mama mea e rautacioasa si face misto de altii si rade de ei…Ei, bine, nu! Nu asta e intentia ei. Scopul este de fapt ca, prin comparatie cu lucruri care pot fi mai rele, eu sa-mi dau seama ca de fapt sunt undeva sus.

Sa luam o situatie ipotetica. “Mama, mi-am amputat un picior, mi-a cazut o ureche de la frig, mi s-a uscat un ochi de la prea mult uitat in monitor si acum incep sa chelesc in crestetul capului. Cine se mai uita la mine?!” “Lasa, mama, ca sunt altii care au ambii ochi de sticla si niste urechi urate si tot se uita lumea la ei!” Intelegeti ce vreau sa spun…

Ma intreb daca nu cumva ar fi mai practic sa-mi spuna treburi de genul: “Lasa, mama, ca defectele se pot masca si ele cumva si daca stii sa-ti pui in evidenta calitatile, atunci o sa fie bine.” Da, dar n-ar mai fi mama mea, care are acel “quelquechose” care ma face sa zambesc de fiecare data cand gaseste cate o solutie pentru fiecare “problema”.

Follow Us @soratemplates